Cartea de faţă cuprinde o serie de idei pentru confecţionarea de bijuterii din mărgele Swarovski,
Povestea baticului este veche de peste o mie de ani. Cele două tehnici principale ale artei
Până nu demult, acest material rece şi gri era de neimaginat ca şi componentă principală a
Foile gumate se pot utiliza în foarte multe feluri. Ele se găsesc într-o varietate mare de culori,
Înşirarea mărgelelor continuă să fie o tehnicăde creaţie foarte îndrăgită, iar bijuteriile
Turta dulce ar putea fi definită ca fiind punctul de întâlnire, cu totul special, al diferitelor
Obiectele împletite din paie sunt deosebite, iar decoraţiunile realizate din acest material natural
Succesul rapid al cărţii „Brăţări din elastice” a motivat publicarea unui nou volum pe aceeaşi temă,
Acest număr din seria Idei creative propune cititoarelor câteva modele de cingători inspirate din
Ouăle reprezintă materii prime care se pot utiliza în foarte multe moduri în arta hobby. Ele se pot
Paleta largă a mărgelelor de diverse forme şi culori îi fascinează chiar şi pe copii. În această
„Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt creştinii aceia din casa cărora nu lipseşte icoana Maicii
Strălucirea sărbătorilor, atmosfera festivă şi oferirea de cadouri sunt mult mai bine puse în
Popularitatea confecţionării inelelor din mărgele se datorează în primul rând faptului că ele
Memoratorul de fizică pentru clasele VI-VIII este un instrument indispensabil pentru consolidarea
- - Categorie: Cărți Ficțiune - Subcategorie: Cărți Autori Români - Data adaugarii: 29-04-2023 -
Sintezele de istorie incluse în această lucrare sunt structurate conform programei şcolare în
Vreau să știu! 4-5 ani - Aurelia Ana, editura Tehno-art: În lucrarea "Vreau să știu!", sunt
Prohodul Maicii Domnului se cântă în seara de 14 spre 15 august, în jurul epitafului sau icoanei
Cartea conține unele dintre cele mai cunoscute colinde românești și englezești.Colinde, colinde,E
- - Categorie: Cărți Non-ficțiune - Subcategorie: - Data adaugarii: 26-08-2021 - Alte informatii: