Având în vedere interesul cititorilor faţă de volumul adresat începătorilor, am pregătit un număr
Așa cum observă teologul Costion Nicolescu în Cuvântul înainte al primului volum, „textele lui
Obiectele împletite din paie sunt deosebite, iar decoraţiunile realizate din acest material natural
Ghid ilustrat pentru pelerinul ortodox: Căi şi mijloace de transport Posibilităţi de cazare Scurt
Popularitatea confecţionării inelelor din mărgele se datorează în primul rând faptului că ele
Vulpi, arici, lilieci, bufniţe, broscuţe, căprioare – ce multe specii de animale trăiesc în pădurile
După realizarea unei picturi pe faţă, momentul cel mai impresionant este atunci când copilul se
Cartea de faţă cuprinde o serie de idei pentru confecţionarea de bijuterii din mărgele Swarovski,
Povestea baticului este veche de peste o mie de ani. Cele două tehnici principale ale artei
Purtarea bijuteriilor are o valoare simbolică, ele punând în evidenţă gingăşia şi frumuseţea,
Carte de colorat cu fructe și legume. Cărțile din colecția Miracolul culorilor îl vor ajuta pe
Sârma de aluminiu este un material incredibil de flexibil – în cel mai adevărat sens al cuvântului!
Confecţionarea figurinelor din carton ondulat constituie o activitate deosebit de creativă. Mai
Antologie din: Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viața duhului, taine
Memoratorul de fizică pentru clasele VI-VIII este un instrument indispensabil pentru consolidarea
- - Categorie: Cărți pentru copii - Subcategorie: Cărți după grupa de vârstă - Data adaugarii:
- - Categorie: Cărți pentru copii - Subcategorie: Cărți de colorat - Data adaugarii: 17-04-2024 -