Scrisori din trecut. Scrisori pentru viitor. Scrisori către sine. Scrisori către tine. Scrisori din
O miriadă de insule, prilej de visuri şi de cuceriri, căzute astăzi în uitare: Oceania. Sub condeiul
„Prin 1987 sau 1988, la Cenaclul „Universitas”, şi-a făcut apariţia o studentă la Medicină, Daniela
Al Doilea Război Mondial. Un băieţel îşi creează propria sa lume, Urania, o ţară de vis, a ordinii
Domnița Ruxandra Fluierul lui Ștefan Piatra lui Osman Comoara de pe Rarău Privighetoarea Socolei
„Am găsit un pui de elefant pe stradă. Și mi-a fost milă de puiul de elefant şi teamă să nu fie
În unele familii te naști, pe altele le alegi.În 1959, la o fermă izolată din Texas, Lucy — medic
„Lucrarea face parte din colecția Caruselul Cunoașterii, care cuprinde auxiliare didactice pe
Autoarea romanului Trei femei puternice, nominalizat la Booker Prize, revine cu o carte hipnotizantă
- - Categorie: Cărți Ficțiune - Subcategorie: Cărți de Poezii - Data adaugarii: 26-08-2021 - Alte
Polițiști corupți, avari incurabili, agenți imobiliari cu tendințe de vampiri sau adepți anonimi ai
Suport aplicativ, indispensabil, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice, asigură prin
AVIZAT OM 3022/ 08.01.2018 - Categorie: Cărți Școlare - Subcategorie: Clasa - Data adaugarii:
De la autoarea bestsellerului New York Lumina pe care am pierdut-oNina Gregory a fost întotdeauna o
Unsoț. O soție. Un secret. În spatele unui bărbat faimos stă mereu o femeie remarcabilă. Acum într-o
Al treilea volum din trilogia Cărți scrise pe piele În Cerneală, Leora a învățat că lucrurile nu
Considerat varianta canadiană a Jurnalului lui Bridget Jones, romanul lui Marie-Renée Lavoie spune
Lucrarea pune la dispoziția celor interesați elementele esențiale ale geografiei României necesare
Relațiile lui Paul Morand cu România, care au culminat cu sejurul din anii 1943-1944, că ambasador
Pictează cu apă, fără culori! Nu trebuie decât să înmoi pensula în apă și să o treci cu grijă peste
Lucrarea pocăinţei este fundamentală în viaţa oricărui creştin, după cuvântul rostit de Însuşi Iisus