Primul volum al antologiilor postume - Categorie: Cartea Românească de Poezie - Subcategorie:
Patul răvăşit este o carte despre dependenţa de ineditul şi surpriza (chiar neplăcută) pe care o
Mircea Ivănescu era într-atât de bun, pe cât era poezia lui de bună. În cazul lui, nu numai omul
„Ah! Primele dăţi sunt tot ce contează în viaţă!“ Raymond Queneau - Categorie: Prima dată -
Plagiatul te atrage prin caracterul său clandestin, prin farmecul duplicităţii sale. Toată lumea
„Regina-Zăpezilor este, înainte de toate, o reflecţie narativă asupra puterii literaturii de a crea
Autorii acestui indispensabil manual preferă să introducă metafizica în aperitiv, să elogieze
Acest microeseu, redactat la persoana a doua singular, încearcă să capteze - cu mijloacele
Florin Iaru a ridicat proza la înălţimea poeziei, în acest volum de povestiri în care termenul de
Premieră mondială la Bucureşti: 53 de scriitori au scris cel mai rapid roman din lume în doar 5 ore
Sebastian şi lumea lui își propune să contribuie la cercetarea operei lui Mihail Sebastian prin
Unul dintre cei mai originali optzeciști - Categorie: Cartea Românească de Poezie - Subcategorie: -
Autoarea a construit cu mare claritate, cu o admirabilă apetență teoretică și cu demnitate
Ochilor verzi - Categorie: Debut la Cartea Românească - Subcategorie: Poezie Cartea Românească -
Al treilea volum al antologiilor postume - Categorie: Cartea Românească de Poezie - Subcategorie:
De la 1918 încoace, fostele provincii ale imperiului austro-ungar navighează curajos împotriva unui
Ediţie adăugită - Categorie: Scriitori români contemporani - Subcategorie: Proză scurtă - Brand:
Ironia cărţii constă tocmai în concluzia că rebelul radical prin excelenţă nu-şi doreşte altceva
Al doilea volum al antologiilor postume - Categorie: Cartea Românească de Poezie - Subcategorie:
Există o „lume a ideilor și a frumosului, a adevărului și a dreptății“ - Categorie: Cartea
Semnează: Cătălin Avramescu, Corina Bernic, Mircea Cărtărescu, Marius Chivu, Alexandru Dabija,