Cartea are în centru ideea că în orice societate şi în orice sistem viu există un exces de resurse,
În timp ce, muzical vorbind, Ecclesiastul e un ostinato, ce reia tema incipientă (şi, de fapt,
Pornind de la un fapt real, Jacques Chessex scrie romanul fascinaţiei criminale. Cine ştie mai bine
Trei manuscrise marca Alberto Moravia, găsite în două valize uitate într-o pivniţă. - Categorie:
Volumul colectiv Oraşul şi literatura însumează comunicări susţinute de membri ai Asociaţiei de
Pentru a imbunatati simtitor aspectul unei case nu trebuie sa faceti lucrari de restructurare. -
25 de autori îşi povestesc cea dintâi activitate din viaţa lor de pe urma căreia au obţinut un ce
O velă albă ca o aripă de albatros mângâie visurile Nassimei. Privirea fetei rămâne aţintită pe
Un experiment stilistic şi lingvistic ce poartă marca inconfundabilă a lui Şerban Foarţă. -
20 de autori contemporani vorbesc despre prima carte citită, tradusă, furată, de joc etc. -
Când mi se vorbea despre orizontul retras, despre Magi care ştiau să-ţi înlăture orizontul şi nimic
28 de texte despre întâlnirea cu primele fumuri. O carte în care se fumează mult şi multe, iar
Ştiaţi că un porumbel poate face diferenţa între un Monet şi un Picasso? - Categorie: Dulapul
Chile, după al Doilea Război Mondial. Un tânăr scriitor, Poetul, îşi împarte viaţa între băutură,
Patru prieteni se hotărăsc să-l omoare pe arbitrul care a nedreptăţit echipa de fotbal a Rusiei în
De facut în casă - Categorie: În afara colecțiilor - Subcategorie: Nonficțiune ART - Brand: Art
Hans Magnus Enzensberger combină investigaţia psihologică şi analiza sociologică în scopul de a
Mircea Ivănescu era într-atât de bun, pe cât era poezia lui de bună. În cazul lui, nu numai omul
Un eseu remarcabil despre Roland Barthes - Categorie: Revizitări - Subcategorie: Eseu - Brand: Art
Un studiu dintre cele mai aprofundate ale operei lui Marin Sorescu... - Categorie: Revizitări -
„Cei care o iubesc pe Pippi Șosețica o să întâmpine cu bucurie această poveste despre o lume cu