Dezvoltarea abilităților de scriere, numărare și citire Exersarea adunării și scăderii Dezvoltarea
Discovery education: scrisă pe înțelesul copiilor și bogat ilustrată, colecția ne prezintă teme de
Kion și prietenii lui din Garda Felină te cheamă la joacă! Pregătește-ți creioanele colorate și fii
Seria Activități pentru copii mici oferă celor mici o mulțime de surprize și de provocări
La cincizeci și șase de ani, Suhanov își contemplă realizările. Este redactorul-șef al unei reviste
O prezentare incitantă a marilor conflicte din Primul Război Mondial, cu descrieri detaliate ale
Familia Boatwright tocmai a câștigat 318 milioane de dolari la loterie. Vă fi cea mai nefericită zi
De ce macirc;ncăm atacirc;t de mult zahăr? Care sunt pericolele saleascunse? Ce putem face pentru a
Nerăbdător să se afirme, dar sărac și necunoscător al moravurilor aristocrației literare pariziene,
Cei mici învață să vorbească mai repede odată ce-și îmbogățesc vocabularul cu cuvinte din viața de
Seria Activități de vacanță este structurată pe niveluri de vârstă, pentru a se adresa tuturor
Când Izzy creează cadoul perfect pentru Sunny, toți poneii sunt nerăbdători să vadă ce va face data
Miau-Zâna o invită pe Gabby la o petrecere în pijama în Casa de păpuși. Cine li se va alătura dintre
În casa de păpuși e vremea pentru școala pisicuțelor! Ce vor învăța azi Gabby și pisicuțele ei?
Descoperă povestea lui Ariel într-o versiune simplificată cu ilustrații superbe de Sybile. -
Un studiu concis al culturii și al civilizației omenirii, Lecțiile istoriei este rezultatul muncii
Descoperă 100 de cuvinte pe care le întâlnești în viața de zi cu zi – despre familie, emoții și
Prima oră de vrăjitorie a Sofiei la Academia Regală se dovedește a fi mult mai dificilă decacirc;t
Biografia, tacticile, strategiile și experiențele de luptă ale celor mai mari comandanți din al
Avem cu toții tendința să ne comparăm cu alții, suntem mereu dornici să înțelegem cine suntem cu
• Eşti o persoană geloasă? • Ştii să interpretezi semnalele? • Cât de bine înţelegi sexul opus? •