Ce se întâmplă atunci când un bondar mic și curajos, care a învățat să zboare, vrea să vadă lumea?
Fă cunoștință cu Jake McQuade, un puști de generală care a mâncat, din greșeală, un borcan de
Momentele și schițele lui Caragiale, care au încântat și au educat nenumărate generații – de copii,
Volumul conține două jurnale inedite, publicate pentru prima dată aici. Primul este intitulat
Pentru a înțelege amintirile jurnalistice ale lui Archibald (pseudonimul lui Gheorghe Rădulescu)
•Volumul relevă atât o moștenire spirituală, un destin împărtășit, cât și
Volumul conține Jurnalul din anii 1931–1936, care sunt și ultimii ani ai vieții Simonei Lahovary –
Berlin, 1961. Sabine nu își poate imagina viața departe de fratele ei iubit, Dieter. Așa că, atunci
Odată cu domnia lui Carol I a fost introdusă funcția de Mareșal al Palatului – de altfel, cea mai
N-ai să crezi ce se ascunde în ultima casă de pe strada Needless! Aceasta este o poveste despre un
Lucrurile sunt pe cale să o ia razna în New Orleans! Ivy Morgan, în vârstă de 22
Sabine n-a avut niciodată curajul de a săvârși munca Descântătoarelor de Oase. Dar când cea mai bună
Când ești sfâșiată între datorie și supraviețuire, nimic nu mai poate fi ca înainte! Tot ce credea
DESEMNAT DE OPRAHMAG.COM DREPT UNUL DINTRE CELE MAI BUNE ROMANE DE DRAGOSTE ALE ANULUI! Braden
GĂSEȘTE MOȘTENITORUL, CÂȘTIGĂ COROANA! Blestemul a fost în sfârșit distrus, însă prințul Rhen al
O poveste de dragoste modernă și captivantă care celebrează puterea celei de-a doua șanse și magia
DRAGOSTEA E O ALEGERE. NU E SCRISĂ ÎN STELE. De secole, Descântătoarele de Oase călăuzesc spiritele
MISIUNE FINALĂ: SALVAREA LUMII! O continuare – captivantă, plină de acţiune, mister, umor... şi tot
Lucrarea este realizată în conformitate cu actuala programă școlară de limba și literatura română.
Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională. Matematică se adresează elevilor care se pregătesc
Biologie. Bacalaureat. Noțiuni teoretice și teste pentru clasele a-XI-a și a XII-a este un îndrumar