Patru povești ilustrate adorabil, cu cel mai cuminte final fericit: un pui de somn! Ghici… de ce e
Drumul deschis cu bestsellerul Cele 7 legi spirituale pentru atingerea succesului este continuat în
Știai că o carte nu poate să existe fără tine? O carte e și mai frumoasă, și mai vie atunci când e
Ida fixează, cu o claritate dureroasă și o sinceritate scânteietoare, rolurile familiale pe care ea
În anii 2000, interesul pentru proza scurtă a crescut, având în vedere că în Occident acest tip de
17 ecuații care au schimbat lumea descrie felul în care ecuațiile ne deschid noi perspective asupra
Societatea noastră străbate o perioadă de tumult emoţional. Oamenii sunt agitaţi, schimbători,
Cum ar fi dacă am putea sări peste ziua de luni, peste zilele ploioase sau lunile friguroase de
PREMIUL BEST RUSSIAN BUSINESS BOOK 2016 CARTEA ANULUI ÎN RUSIA – 2017! Negociază cu succes! Cartea
„Un ziarist londonez, un mercenar și un fost marinar se întâlnesc în Duston, un orășel prea
Corpul uman are nebănuite puteri de a se transforma și reînnoi continuu. Dar acesta e un „miracol
O poveste mișcătoare inspirată dintr-un un caz real! Iute trăiește fericit în munți, cu haita lui:
Pe o insulă fermecată din largul mării trăiesc prinţesele ponei. Dar cele opt potcoave magice care
În Elvestad a venit Circul Mantovani. Și în aceeași zi a dispărut din colecția bunicului Franz o
S-a furat un tablou de mare valoare, iar poliția a arestat imediat făptașul. Numai că acesta susține
Din parc a dispărut o statuie de bronz. Singurul indiciu de la fața locului e o urmă de pantof
Literatura mistery & thriller, cum e cunoscută în lumea anglo-saxonă (acoperind în același timp și o
Deși a publicat unsprezece romane, o carte de povestiri, un jurnal ficționalizat pe ruta
O METODĂ SIMPLĂ DE A GĂSI FERICIREA „Aceasta este o carte de exerciții foarte simple pe care le poți
La Elvestad au început furturile. Cineva dă spargeri misterioase. Tiril, Oliver și Opti sunt pe
Carte câştigătoare a Osterreichischer Kinder – und Jugendbuchpreis – premiu acordat celei mai bune