Pe o insulă fermecată din largul mării trăiesc prinţesele ponei. Dar cele opt potcoave magice care
În Elvestad a venit Circul Mantovani. Și în aceeași zi a dispărut din colecția bunicului Franz o
Diamantul Orlov este expus la un muzeu din Elvestad. Din întâmplare, Tiril și Oliver descoperă că
La Elvestad au început furturile. Cineva dă spargeri misterioase. Tiril, Oliver și Opti sunt pe
Îmi întorc privirea către orizont și mintea spre lunga și periculoasa aventură ce mă așteaptă în
BESTSELLER INTERNAȚIONAL BLUE PETER BOOK AWARD 2017 PRIX SORCIÉRES 2019 SAGA CELOR CINCI TĂRÂMURI
O poveste mișcătoare inspirată dintr-un un caz real! Iute trăiește fericit în munți, cu haita lui:
În Câmpul Neted apar niște gropi misterioase. S-ar părea că cineva sapă după o comoară. Dar cine?
Cabana de vânătoare de la marginea orașului e bântuită. Dar într-o zi Tiril și Oliver află că cineva
S-a furat un tablou de mare valoare, iar poliția a arestat imediat făptașul. Numai că acesta susține
Din parc a dispărut o statuie de bronz. Singurul indiciu de la fața locului e o urmă de pantof
La banca din Elvestad s-a dat o spargere. Tiril, Oliver și Opti găsesc niște indicii pe care poliţia
Într-o zi înnorată, un individ cu ochelari de soare face schimb de pungi cu o necunoscută. Tiril și
Pe o insulă fermecată din largul mării trăiesc prințesele ponei. Dar cele opt potcoave magice care
Draga cititorule, care te vei osteni sa deschizi aceasta minunata comoara cu basme, sa stii ca
La vechiul debarcader apar bărci care plutesc în derivă. Cineva fură motoare. Investigând cazul,
Viata insasi este cea mai buna poveste. HANS CHRISTIAN ANDERSEN De 150 de ani, povestile si
Mulți și-au negat divinitatea. Pentru a câștiga, mulți eroi s-au pierdut pe ei înșiși. Eu am rămas