Carte de colorat educativa cu ajutorul careia cei mici vor invata citirea. Cartea este in format A4
DESPRE CARTE “…the quality of journalism has a direct impact on the credibility of the media and, in
Pentru mulți, Jung și Moreno par a se situa la poluri opuse în ceea ce priveşte teoriile și
Călătoria lui Motl și a familiei sale continuă. În cele din urmă, reușesc să debarce în America,
În Occidentul zilelor noastre sexului îi este dat libertate totală, dar – poate că nu ați observat –
Ghicitoarea este o creație literară, în special în versuri, concepută ca o enigmă. Ea descrie, în
În grădiniţă, acasă şi oriunde în altă parte, povestirea poate fi folosită ca modalitate de
Invata engleza cu Lizuka Educativ Manual si culegere de exercitii Teste de limba engleza reprezinta
În Despre tristețea femeilor frumoase, firescul se pierde pe neașteptate, întrupând lumi noi,
O serie de articole știintifice dedicate conservării și restaurării patrimoniului cultural, culegeri
PREZENTARE CARTE Grigore H. Grandea este unul dintre cei mai importanți editori și jurnaliști
Editie cu coperta necartonată, brosată. Frumos ilustrata carte adună paisprezece poezii vesele, care
Ca in fiecare an, in luna decembrie, e forfota mare in Laponia, in satul lui Mos Craciun. Spiridusii
Într-o dimineață rece, vaca se trezește în plină criză existențială și pune întreaga ograda în
„Credința nepieritoare” reprezintă un nou capitol din celebra serie „Memorialul Durerii”, semnată de
PREZENTARE CARTE Câteva motive pregnante, circulând, pe principiul vaselor comunicante, cu o
O cronică de familie scrisă cu sângele a trei generații, un roman fascinant despre rădăcinile
Frumos ilustrata carte adună paisprezece poezii vesele, care le vor face cunoștință micilor cititori
ALIMENTAŢIA NATURALĂ A COPILULUI Alăptare, înţărcare, reţete sănătoase până la vârsta de 6 ani
Baricadele II continuă ampla explorare a lui Andrei Crăciun în descoperirea a tot ce înseamnă
45 de clasici răstălmăciți în românește de Octavian Soviany: Compiuta Donzella Fiorentina, Dante
Dacă există o insuportabilă frumusețe a unui gest oarecare a unui om oarecare, Andrei Crăciun o va
PREZENTARE CARTE Într-o lume marcată de schimbări rapide și complexe, înțelegerea profundă a
Această enciclopedie le oferă copiilor informații fascinante despre animalele lor preferate.