De-a lungul evoluţiei lor, oraşele bănăţene au suportat numeroase şocuri, de cele mai multe ori
Jocul zilnic cu moartea e unul riscant, chiar letal dacă stai să analizezi prea mult ce ai de făcut.
Unul dintre principalele merite intelectuale ale profesorului Karnoouh – și nu mă refer acum la
"Overall, this book is a great resource, and each chapter delves into the many different areas of
„Pentru cine viaţa este o supremă realitate, fără să fie o evidenţă, ce întrebare-l poate frământa
PREZENTARE CARTE „G.I. Tohăneanu, departe de a fi, treptat şi ireversibil, acoperit şi dizolvat de
PREZENTARE CARTE Cartea de față are două părți distincte, dar legate între ele prin abordarea
Aspecte ale spiritualității în arta contemporană. Conceptul de numinos este o carte care stă sub
PREZENTARE CARTE The book harmoniously integrates linguistic and translation-oriented approaches, in
PREZENTARE CARTE „Realizate de-a lungul a mai bine de două decenii (începând cu anul 1992) şi
PREZENTARE CARTE Cartea Literatura populară a românilor din Serbia de Răsărit, concepută în zece
Doamna Elena Jebelean scrie o carte despre o importantă scriitoare – cea mai de seamă scriitoare a
PREZENTARE CARTE Ioan Slavici este un mare prozator, dar în același timp este și cel mai important
Exigent și încurajând simultan spirital critic, pentru că nicio critică serioasă nu poate avea ca
PREZENTARE CARTE În perioada 9-10 octombrie 2020 s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Conferinței
PREZENTARE CARTE Le nom de Margareta Gyurcsik est indissociablement lié à la francophonie littéraire
PREZENTARE CARTE Cartea de faţă adaugă dinastiei Brînzeu – cărturari de seamă ai secolului XX din
PREZENTARE CARTE Cartea de față propune o metodă de analiză în timp a tipurilor de habitat,
PREZENTARE CARTE Acest volum s-a cristalizat în urma experienței de predare a limbii române pentru
Volumul propune o evaluare a calităţii terenurilor agricole din Dealurile Lugojului odată cu
PREZENTARE CARTE It is a great honour for us, at the West University of Timișoara, to organize the
Volumele Hoinar în Vestul României poartă cititorul prin patrimoniul cultural al Banatului, Țării
Lucrarea este o parte dintr-un proiect Tratat de istoria literaturii române, de la începuturi şi
Autor Colectiv de autori Anul Aparitiei 1983 Editura Stiintifica si Enciclopedica Format 17 x