Scrisoare cu reclama Societății Auto-Amok, având ca activitate vânzarea, cumpărarea și schimbul de
Catalog al expoziției artistei vizuale braziliene Maria Martins, intitulată "MARIA. Recent
Programul unui concert simfonic festiv dat de orchestra Filarmonica sub conducerea lui George
Programul unui concert simfonic susținut de Filarmonica din București, dirijată de George Georgescu
Carte de membru pentru Societatea Națională de Cruce Roșie eliberată Ecaterinei Ionescu pe anul 1947
Ovidiu Drimba, aflat în Torino, îi trimite o scrisoare lui Geo Dumitrescu, dorind să lămurească
Reclamă a pesmeților veritabili de Brașov produși în brutăria lui Ioan Siegens, ce avea sediul pe
Legitimație de participare eliberată de organizația R.A.I. - Turism, pentru o excursie în stațiunea
Carnet cu foi cerate al Societății Orghidan, Furnizorul Curții Regale, specializată în
Scrisoare trimisă de arh. Grigore Ionescu lui Geo Dumitrescu, prin care îi transmite că a refăcut
Carte de vizită ce a aparținut Maiorului Ioan P. Gheorghiu, membru al Ministerului Apărării
Invitație trimisă de Ambasada Marii Britanii către domnul și doamna Dumitru Capoianu pentru
Carte de vizită ce a aparținut preotului G. Diculescu, cu însemnare olografă datată 1929 și
Corespondență trimisă de V. Dimitriu-Leorda, directorul unicului organ surdo-pedagogic din țară,
Diplomă de Bacalaureat Comercial eliberată Paulei P. Porumbescu, absolventă a Liceului Comercial de
Carte de vizită ce a aparținut doamnei și domnului Mihai Kogălniceanu.
Fotografie de epocă în care este înfățișat generalul Staur Simionescu, comandantul Corpului de
Carte poștală ilustrată trimisă de Mihail Sorbul doamnei Maria Swolsky prin care îi trimite un
Pictorul Constatin I. Stăncescu, din poziția pe care o deținea ca director al Școlii de Belle Arte
Carte de vizită ce a aparținut inginerului agronom Constantin S. Filipescu (1878-1947).
Octavian Goga, chitanță de schimb valutar de la Banca Comercială Maghiară din Pesta, Filiala Sibiu,
Carte de vizită ce a aparținut eseistului Petru Comarnescu (23 noiembrie 1905 - 27 noiembrie 1970).
Carte de vizită ce a aparținut lui George D. Carussy. Aceasta poartă o însemnare pentru ziaristul
Vasile Demetrius îi trimite prietenului său, poetul Eugeniu Speranția, o carte poștală prin care îi