Manuscrisul de o pagini al unei poezii semnate Desdemona Petrescu, care a fost intitulată „Pământ și
Filă redactată de Mihai Beniuc, poet și prozator, ce conține însemnări despre revista „Țară Nouă”,
Două note olografe redactate de actorul și romancierul Mihail Sorbul. Fiecare notă este datată și
Manuscrisul unei poezii compuse de către Eugeniu Spranția și dedicate unui prieten. Manuscrisul este
Cella Delavrancea îi trimite o scrisoare prietenei sale Madeleine Cocorăscu, împărtășindu-i bucuria
Filă cu un text tradus din franceză în română preluat din schița Temă și variațiuni de I. L.
Două manuscrise ale lui Lucian Teodossiu, intitulate Păcală și Tândală, comedie în 3 acte, un prolog
Scrisoare trimisă de Cella Delavrancea marei pianiste Madeleine Cocorăscu, prin care îi urează la
Documentul cuprinde două poezii: „Cântec de munte” și Bistrița, compuse de către Adela Xenopol,
Manuscrisul unui eseu intitulat „Concertul simfonic” scris de către muzicologul Emanoil Ciomac.
Adrese trimise de D. D. Roșca Facultății de Istoria-Filosofiei din cadrul Universității
Adrian Maniu, manuscrisul eseului „Gravura românească în lemn”. Pe aceeași temă, scriitorul a
Manuscrisul la prefața romanului Monicăi Pillat, Corabia timpului, scrisă de către criticul literar
Filă manuscris ce cuprinde al V-lea act al dramei „Fratele păgân”, care a fost pusă în scenă la data
Partitura unor Exerciții de armonii compuse de dirijorul și compozitorul român Gheorghe Stephănescu.
Manuscrisul articolului „Camil Petrescu și generația noastră” scris de Geo Dumitrescu și publicat în
Manuscrisul de 3 file al poeziei „Priviți-mă-n ochi”, scrisă de Geo Dumitrescu, ce a fost publicată
Trei file manuscris semnate de Geo Bogza, intitulate „Cuvîntul”, în care discută despre adevăr și
Program al concertului susținut de compozitorul și pianistul german Emil von Sauer (1862-1942) la
Cincinat Pavelescu, catren-manuscris dedicat „Excelenței Sale generalului Nicolae Condeescu în semn
Manuscrisul poeziei „Leitmotiv claviatural cu măsură în cheia de sol” de Victor Valeriu Martinescu,
Manuscrisul interviului luat de Mircea Iorgulescu lui Geo Dumitrescu, privind apariția și istoricul
Fotografie de epocă realizată la 5 noiembrie 1960 cu ocazia sărbătoririi a 80 de ani de la nașterea
Manuscrisul unui poem intitulat „Domnului Al. O. Teodoreanu” redactat de Otilia Cazimir. Documentul