Lucian Blaga îi trimite o scrisoare Rodicăi Daniello, fiica Elenei Daniello, invitând-o să își
Fotografie de epocă ce-l surprinde pe Tudor Arghezi alături de Barbu Brezianu la Casa Scriitorilor.
Documentul reprezintă o decizie oficială a divanului din 1809, prin care moșia Stăucenii din ținutul
Document reprezentând o colecție de acte domnești, zapisuri și dovezi juridice care atestă istoria
Fotografie de presă în care este înfățișat omul politic Nicolae Titulescu alături de soția sa,
Decret Lege emis conform prevederilor Înaltului Decret Regal nr. 1 din 23 August 1944, semnat
Meniul unei cine la care au luat parte regele Ferdinand I și regele George al II-lea al Greciei,
Invitație la masa Cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazul” organizată la Castelul Peleș pe numele lui
Brevet de Aptitudini în gradul II și Licență de Pilot de Avioane de Turism eliberat lui Constantin
Scrisoare olografă trimisă de compozitorul George Enescu prin care îi mulțumea unui prieten pentru
Scrisoare trimisă de George Enescu pianistului maghiar Ernő Balogh. Aceasta a fost redactată olograf
Caricatură realizată de Nicolae Petrescu-Găină înfățișându-l pe pictorul Nicolae Vermont, purtând o
Caricatură realizată de Nicolae Petrescu-Găină care l-a reprezentat pe poetul Alexandru Macedonski.
Diploma Crucii de Onoare pentru devotament și serviciu eminent oferită de Asociația Amicală
Lucian Blaga îi trimite o scrisoare iubitei sale Elena Daniello, în care îi relatează că vizita la
Compozitorul George Enescu îi trimite de la Paris o carte poștală de mulțumire directorului
Fotografie ce îl surprinde pe istoricul religiilor Mircea Eliade alături de prima sa soție, Nina
Meniul unei cine organizat la castelul Pelișor din Sinaia în ziua de 23 mai 1915. Pe verso-ul
Scriitorul Tudor Arghezi (1880-1967) îi oferea fotografia, realizată probabil în livada sa de cireși
Fotografie tip carte poștală ce-l înfățișează pe poetul simbolist Ion Minulescu. Aceasta poartă pe
Colecție de 10 cărți poștale ilustrate, care conțin un amplu text olograf ce-i aparține principelui
Fotografie tip carte poștală ce o înfățișează pe Maria Mihăescu, supranumită „Mița Biciclista”,
Carte poștală fotografică ce o înfățișează pe regina Maria a Iugoslaviei alături de cei doi fii ai