Camil Petrescu, Mioara sau Toată lumea e sinceră la 20 de ani, comedie în trei acte, Editura Socec &
Camil Petrescu, Teatru. Mitică Popescu. Comedie în trei acte, Caietele Cetății Literare, f.a., 113
Cezar Petrescu, Cei trei regi, București, Fundația Culturală Regală „Principele Carol”, 1934, 182 p.
Almanahul presei române pe 1926, Cluj, Tipografia „Viața”, 191 p. Cu dedicația lui Ion Clopoțel,
N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi, vol. I - III: Vol. I, București, Fundația pentru
G. Caliga, Almanahul dicționar al presei din România și a celei românești de pretutindeni,
Broșură semnată de Nechita Stănescu si Tomozei- 5 Ani de la înființarea cercului numismatic
Sextil Pușcariu, Limba Română. Privire generală, București, Fundația pentru Literatură și Artă
Emilia St. Milicescu, Delavrancea, București, Institutul de Arte Grafice „ Cugetarea”, , 301 p. La
Sașa Pană, Născut în ’02. Memorii-file de jurnal-evocări, București, Editura Minerva, 1973, 689
Ernest Bernea, Gând și cântec, București, Tipografia Bucovina, 1939, 94 p. Pe pagina de gardă
Minerva Enciclopedie Română, Cluj, Editura Comitetului de redacție al Enciclopediei Române Minerva,
G. Sion, Suvenire Contimporane, București, Tipografia Academiei Române, 1888, 513 p. Volumul poartă
N. Petrașcu, Ioan Mincu, București, Editura Cultura Națională, 1928. 102, 65 p. Volumul cu dedicația
Cezar Petrescu, Scrisorile unui răzeș, București, Editura Cugetarea-Georgescu Delafras, , 342 p.
Niculae Th. Ionnițiu, Istoria editurii românești, București, Editura „Cartea Românească”, 1943, 254
Dr. Petru Groza, Am văzut cu ochii țara păcii,
Cezar Petrescu, Cheia visurilor. Roman, București, Editura „Cugetarea”, 1936, 277 p. Volumul poartă
Cincinat Pavelescu, Poezii, București, Institutul de Arte Grafice C. Sfetea, 1909, 221 p. Volumul
N. Petrascu, Icoane De Lumina, volumele I-IV, Bucuresti, 1935-1940. Volumul I ,Bucuresti, Tipografia
E. Lovinescu, T. Maiorescu si contemporanii lui, V. Alecsandri, M. Eminescu, A. D. Xenopol, Casa
Perpessicius, Mențiuni critice, București, Editura pentru literatură și artă, 1946, 522 p. Pe pagina
Perpessicius, Mențiuni critice, București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946, 522 p.
M. G. Bailleanu, Rusia contemporană și elementele democratismului rus, București, Imprimeria