Două file cu desene în creion. Unul dintre acestea înfățișează mai multe portrete, busturi, animale
Carte de vizită a matematicianului Spiru Haret (1851-1912) din perioada când ocupa funcția de
Radu D. Rosetti, Poezii, București, Editura Cultura Națională, 1926, 190 p. Volumul poartă dedicația
Cartelul în județul Muscel. Funestele lui consecințe politice, sociale și morale, București,
Eugen Jebeleanu, Hanibal, București, Editura Cartea Românească, 1972, 298 p. + 3 f., coperta
Copie după Raportul înaintat Consiliului Facultății de Medicină din București, în mai 1907, de către
Fotografie tip carte poștală ce-l înfățișează pe scriitorul român Damian Stănoiu (1893-1956).
Manuscrisul la prefața romanului Monicăi Pillat, Corabia timpului, scrisă de către criticul literar
Scrisoare trimisă de Cella Delavrancea marei pianiste Madeleine Cocorăscu, prin care îi urează la
Gala Galaction îi trimite o scrisoare prietenului său, Petru Constantinescu-Iași, prin care îl roagă
Al. T. Stamatiad, Pe drumul Damascului. Poeme religioase, București, Editura Casei Școalelor, 1940,
Octavian Goga, Ne chiamă pământul. Poezii, București, Institutul de Arte Grafice și Editură
N. Rădulescu-Niger, Rustice, vol. I, București, Librăria Socec & Comp., 1893, 251 p., colligat cu
N. Cartojan, Alexandria în literatura românească, București, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl,
N. Iorga, Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor, Vălenii-de-munte,
Victor Eftimiu, Poemele singurătății, Orăștie, Editura Librăriei Naționale S. Bornemisa, 1912, 224
Athanasie Mironescu, Istoria Mănăstirii Cernica, Tipografia Sfintei Mănăstiri Cernica, 1930. 263,
Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, Rumanien 1866-1906, București,
C. Colescu-Vartic, 1848 - Zile Revoluționare, București, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl,
Ionel Teodoreanu, Arca lui Noe, București, Editura Cartea Românească, 1936, două volume: Volumul I,
Cinci fotografii din timpul deplasării în Elveția a echipei Filarmonicii din București surprinsă în
Două fotografii ale exponatelor din cadrul Muzeului Zambaccian, cca. 1950: una dintre ele este
Fotografie ce o înfățișează pe actrița americană Piper Laurie. Fotografia poartă semnătura olografă
Cicerone Theodorescu, Focul din Amnar. Poem, București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului.