Istorie bisericească. Prescurt Cuprinzatoare de cele mai vrednice de știut întâmplări a Sfintei
Anton Pann, Noul anastasimatar tradus şi compus după sistema cea veche a serdarului, Bucureşti,
Domnitorul Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, Alexandru Ioan Cuza, îi anunța
Harry Brauner, partituri pentru trei poezii. Etnomuzicologul a pus pe muzică poeziile Poetul și
Antioh Cantemir (1709-1744) a fost fiul domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir, poet și diplomat al
Manuscris redactat olograf de Zoe Dumitrescu-Bușulenga în care vorbește despre scriitorul Hans
Manuscris tehnoredactat de scriitoarea Alice P. Sturdza (născută Cantacuzino) și intitulat Copilul
Marin Preda, Întâlnirea din pământuri, București, Editura „Cartea Românească” 1942, 192 p. Volumul
Fotografie de epocă realizată de I. Berman, care o surprinde pe regina Maria a României alături de
Acatist cu multe alese rugăciuni pentru evlaviia fieștecăruia creștin. Cu blagosloveniia celor mai
Mărturisirea ortodoxă a apostoleștei și catoliceștei Biserici de Răsărit. Alcătuită de Mitropolitul
Insignă oferită vânzătorilor ambulanți din București. Pe avers, se păstrează stema Bucureștiului din
Două plachete ce înfățișează efigia regelui Carol I și a pe cea a reginei Elisabeta. Cele două
Tomul al doilea al Antologhiei. Acum întâia oară tipărită în zilele lui Grigorei Dimitrie
Dr. Ion G. Sbiera, Familia Sbiera după tradițiune și istorie și Amintiri din viața autorului,
Meniu al Restaurant du Sporting Club Monte-Carlo, cu semnătura fostului ministru al afacerilor
Radu Tudoran, Flăcări, București, Editra Socec & Co., , 525 p. Exemplar bibliofil tipărit în
D. Bolintineanu, Elena, București, Tipografia Națională a lui St. Rassidescu, 1862, 364 p. Legătură
C. D. Aricescu, Istoria Revoluțiunii Române de la 1821, Craiova, Editura Typographiei Române G.
Ilarie Voronca, Act de prezență, București, Colecția Carte cu semne, 1932, 86 p. Exemplarul cuprinde
Fotografie de epocă ce-l surprinde pe Lucian Blaga pe o scenă de teatru la premiera piesei „Meșterul
Ilarie Voronca, Permis de séjour. Poèmes, Tipografia Labor, Paris, 1935, 111 p. Volumul conține pe
Guide de la Roumanie, București, Editura Ghidul României, 1940, 736 p. Cu mai multe hărți și
Șapte fotografii de epocă care îi surprind pe compozitorul român George Enescu alături de