Ordinul „23 August” R.S.R, a fost acordat tuturor celor care s-au implicat în instaurarea și
Însemn din cupru de formă circulară, cu cifrul regelui Ferdinand I, purtat de ofițerii români pe
Tablou istoric înfățișând 59 de portrete ale celor mai însemnați conducători din istoria României,
Colecție de 9 însemne și ordine socialiste: Însemnul de „Maestru Emerit al Artei” al R.S.R.,
Stilet de ofițer din perioada regelui Carol al II-lea, purtat la uniforma de paradă. Pe mâner a fost
Stilet de ofițer purtat la uniforma de paradă în perioada domniei regelui Mihai I. Pe mânerul
Brevet prin care Preşedintele Republicii Franceze conferă aviatorului Constantin Tănăsescu Ordinul
Plachetă din bronz argintat bătută în onoarea celor care au luptat pentru apărarea orașului Galați.
Medalion „Per Amorem ad Lucem” 1917 acordat personalului medical din Primul Război Mondial pentru
Carafă din porțelan decorată policrom cu portretul principesei Maria a României într-un medalion
Ordinul „Clasa Muncii” R.S.R, a fost conferit tuturor celor care au avut o contribuție în creșterea
Însemn sau emblemă tip „soare” pentru uniforma generalilor. A apartinut generalului M. Iliescu
Farfurie din alpaca argintată inscripționată în partea superioară „Capșa”. Regăsim poansonul lui Th.
Ordinul „Tudor Vladimirescu” a fost instituit în anul 1966, fiind acordat tuturor celor care prin
Serviette de bumbac fin în centrul căruia a fost brodat cifrul comun al principelui moștenitor Carol
Placa de piept a ordinului „Coroana României”, în grad de Mare Cruce, model II, acordat civililor,
Ordinul „Medjidie” în grad de Comandor realizat din metal comun și email sub forma unei stele cu
Placa ordinului „Coroana României” a fost realizată din argint sub forma unei stele cu 8 raze,
Ordinul „Steaua R.S.R.” a fost instituit inițial în 1964 sub numele de „Steaua R.P.R.”, urmând ca în
Batistă din mătase roz pal ce a aparținut regelui Ferdinand I al României. Pe batistă a fost brodat
Ordinul „Pentru Merit”, în grad de Comandor, a fost realizat din argint și email sub forma unei
Ordinul „Pentru Merit”, în grad de Ofițer a fost realizat din argint și email sub forma unei cruci
Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Comandor este realizat din argint aurit, având forma unei